Despre Religie ca orientare in lume

Religia este o harta a mintii (Culianu). Simbolurile fundamentale ale orientarii in lume sunt crucea si cercul (Eliade). Intr-o simplificare extrema am citat doua repere importante despre ceea ce este deja inteligibil in chestiunea orientarii in lume.
Constatarea cea mai frecventa a celor care se trudesc sa mai priceapa ceva din realitatea sociala precum si ecourile idiotilor copy/paste care reverbereaza in media, este aceea ca traversam o perioada de dezorientare. Asta inseamna ca semnele de pe harta nu ne mai sunt accesibile – fie ca este o ceata teribila fie ca avem o problema de miopie. Simpla constatare vadeste un efort de adaptare.
Comparati primele harti desenate de oameni cu cele actuale (manuscrise vs. google earth). Numarul de semne ar fi prima diferenta. Apoi viteza cu care putem acoperi distantele. Apoi suportul pe care sunt prezentate. Esentiala ramane functia – deplasare in spatiu cu un scop. Scopul deplasarii pare sa fi degenerat. Calatoria intre doua continente cu cateva sute de ani in urma avea o durata de cativa ani si umplea o parte din viata unui om. Acum dureaza mai putin de 24 de ore si translateaza o minte buimaca peste mii de kilometri. Ce semnificatie are asta? Precizia reperelor de orientare adanceste ceata.
Comparati Sarbatorile din religia crestina, care sunt evident repere temporale semnificative pentru desfasurarea vietii sociale. Din nou avem ceata – semnificatia acestora s-a estompat in doar cateva zeci de ani mai mult ca in sute de ani inainte.
Sa zicem ca avem nevoie de noi harti dar cu totul altfel intocmite. Reperele pot fi regasite de catre mintea umana. Sunt cu siguranta minti in stare sa formateze si sa cartografieze o noua realitate.
Pentru ca problema de orientare este o problema de alta realitate decat cea familiara prin reperele ei cunoscute. Reperele se schimba pentru ca mintea umana se schimba.
Asadar Religia nu este mersul la biserica, indiferent de biserica ci cea mai simpla harta a lumii posibil de a fi urmata de oricare om.

Gesturi simbolice intr-o lume profana

Daca un om redus la dimensiunea lui biologica de un context sarac, este capabil sa faca un gest care transcende acest palier, aceasta atitudine poate repune in discutie lucruri esentiale legate de umanitatea noastra. Atitudinea suicidala este inteleasa in termeni de instinct de supravietuire ca o depasire a limitelor iar in termeni de judecata morala crestina ca un pacat.Avem limite largi de a privi si judeca.
Ce ramane daca ne indepartam pentru a castiga perspectiva? Pai cu exemple. Un betiv urcat pe un stalp de curent si un electrician urcat la un balcon al parlamentului. Pana aici sunt egali. Fara spectatori in primul caz cu multe imagini in cel de-al doilea. Deja avem o diferenta. Mesajul strigat fara a fi auzit si mesajul retransmis de media. Inca o diferenta. Saltul care dureaza foarte putin. Aici sunt egali. Povestea care ramane ca o amprenta a contactului cu solul. Putin amplificata sau exagerat amplificata. Reverberatiile in imaginatia celorlati... Ce ramane este samburele povestii – semnificatia pentru toti ceilalti, modul in care se regaseste in explicatia simplificatoare. In disperarea primului se regasesc putini in exasperarea celuilalt se regasesc multi – dupa statistici sub 1% versus 78%. Asta ar fi descrierea profana a evenimentelor.
Pe alt palier sa ne imaginam ce avea fiecare in minte, durere-frustrare-confuzie in primul caz exasperare-durere-urme de rationamente in al doilea caz. Imaginarul fiecaruia genereaza lucruri diferite nu ca intensitate ci ca semnificatie. Primul sa zicem ca se razbuna al doilea razbuna pe ceilalti.
Daca in plan profan argumentul dupa care judecam este “cat de reprezentativ” in alt plan al semnificatiilor, judecam cu argumentul “cat de semnificativ”.
Si acum simbolul. Daca primul ne-ar putea semnifica o ratare in termenii realizarii sociale al doilea ne-ar putea semnifica un strigat de lupta si un indemn la iesirea din lasitate.
Tot ce retinem din Istorie sunt strigate de lupta urmate de rupturi violente ale realitatii sociale. Acesta este deja un tipar vizibil de functionare a societatii.
Orice avertisment este irelevant. Ma gandesc ca focul de pistol de la Sarajevo nu ar fi avut nici un ecou intr-o lume necoapta pentru o Renovatio Mundi.

Despre Normalitate. Spre ce ne indreptam.

Pana cand nu iesim din paradigma consumerismului, alimentata copios de mecanisme de propaganda nu putem nici macar discuta de revenire din criza. Normalitatea la nivel social inseamna revenirea intr-o paradigma a utilitatii. Tot ce utilizam si tot ce vizam poate fi trecut prin acest filtru. Si atunci comportamentul relativ la obiecte si intrebuintarea lor se va modifica. 7 camere, 3 automobile, 4 vacante "afara" pe an, cumpararea de bunuri si servicii la moda utilizate doar cinci minute de la achizitie sunt rezultatele unui comportament social indus de instrumente de propaganda bezmetice.
Incapacitatea de apreciere la nivel individual a raportului intre efortul depus si rezultatul obtinut conduce la confuzie sociala generalizata.
Este evident ca asistam la un proces larg de adaptare a societatii la schimbarea modului de viata. Cand zeci de generatii au experimentat un mod de viata feudal (de regasit la tara), suntem practic prima generatie care experimenteaza un mod de viata modern (copiat dupa modul de viata experimentat dupa al doilea razboi mondial in Europa si USA). Ori adaptarea nu este un proces nici usor nici liniar.
Experimentele numite Capitalism, Socialism/Comunism, Globalizare sunt doar incercari de adaptare la o realitate in care vectorul de forta este Dezvoltarea Tehnologica. Aceasta alchimie stranie de data recenta, numita Dezvoltare Tehnologica trebuie cercetata atent in paradigma Evolutiei. Adica Tehnologia cu toate aplicatiile ei face parte sau nu din mecanismele Evolutiei. Am rezerve in privinta diferentei intre Alchimie si Tehnologie in paradigma Evolutiei rasei umane.
Spre ce ne indreptam?
Daca asistam la un proces real de adaptare este foarte probabil sa reevaluam de exemplu niste concepte simple: bogatie si saracie. Deja asistam la atitudini diferite fata de numai 3-4 ani in urma. Daramite cand se va generaliza o alta atitudine fata de obiectele de intrebuintare.
As zice ca ne indreptam spre o modificare a paradigmei din una consumerista in una utilitarista. Cum "criza" este doar un obiect cu care opereaza imaginarul colectiv, asadar se afla doar in capul nostru, la fel si paradigma este un tipar cu mai multe imagini al aceluiasi creier. Modificarea este insesizabila si poate dura ani sau zeci de ani. La sfarsit vechiul mod de a gandi pare desuet.
Ce urmeaza sa vedem?
Cu siguranta ceea ce in paradigma Crestinismului se numeste suferinta individuala. S-ar putea spune ca va produce mai multa "suferinta" neimplinirea unor iluzii artificial create decat foamea de exemplu.
De asemenea vom asista la modificari majore ale sistemelor de organizare sociale. Corporatia si Statul vor suferi probabil modificari importante. La fel raportarea la bani ca si la Creatorii de bani (banci centrale) si la Manipulatorii de bani (bancile), va fi o esentiala schimbare.
Daca mizam pe capacitatea de adaptare a rasei umane - indelung exersata de altfel - pe o slaba intelegere a contextului si a dinamicii de catre decidentii din acest moment ai cursului evenimentelor ca si pe accelerarea fara precedent a desfasurarii evenimentelor ( la scara Istoriei asa cum o intelegem acum ) am putea concluziona ca o schimbare majora de paradigma sta sa vina.

Despre Criza Economica si despre Vinovati

Inainte de toate criza economica este naturala si este o criza de imaginatie in sensul in care decidentii nu sunt in stare sa-si imagineze viitorul. De-a lungul si de-a latul planetei majoritatea decidentilor sunt in mare masura depasiti. Paradigma mentala care le guverneaza deciziile si actiunile este depasita iar realitatea nu mai poate fi descrisa cu instrumentele care le sunt familiare. Stai si te uiti cum nu le mai ies graficele, forecasturile(previziunile), analizele de toate felurile si cum nu-si mai pot 'seta obiective' si te minunezi. Sunt evident prizonierii unor formalisme care nu mai descriu nici o farama de realitate. Paradigma capitalista care opereaza in economie de o buna bucata de vreme cu succes pare sa descrie tot mai putin realitatea. Zeul profit – indiferent de mijloacele cu care se obtine si efectele pe care le provoaca - pare sa aiba o pozitie din ce in ce mai fragila.
Se poate spune ca asistam la falimentul managementului lipsit de viziune si fara responsabilitate. Aici pare din ce in ce mai interesanta diferenta care se face intre “management” si “leadership” - pare ca se constientizeaza din ce in ce mai mult ca managementul este expresia a ceva depasit iar decidentii ar trebui instruiti altfel. Este de astfel o eroare clasica de gandire in paradigma incapsularii teoriilor din fizica( teoriile mai noi inglobeaza teoriile mai vechi si explicarile pe care acestea le presupun). Daca ne imaginam managementul modern in termeni 'clasici' de stapan si vataf nici nu mai pare atat de aberant comportamentul acestora.
As sugera spre exemplificare doua predictii cu privire la viitor si evident capacitatea de a previziona vine din zone marginale( nu din mediile de profesionisti sau academice), ma voi referi la domnul Paul Krugman – ultimul laureat al premiului Nobel pentru economie.
Unu: “auto industry would disappear” (industria auto ar trebui sa dispara)- predictie care se refera la disparitia industriei auto in zona Detroit in anii urmatori.
Doi: “The second Great Depression has arrived...” (a doua Mare Depresie a sosit) - predictie care se refera la Ucraina, dar dupa spellingul de pe blog sugereaza mult mai mult.
Aceasta maniera de a vorbi despre viitor pare a fi mult mai adaptata la realitate decat SuperConferintele decidentilor care mesteca vorbe reverberate de Media.
Rezolvarea crizei economice are doua coordonate – suferinta a milioane de oameni si digerarea de catre acestia a impredictibilitatii mediului social vizavi de interventia guvernelor pentru limitarea efectelor sociale ale crizei. “The worst scenario”(cel mai rau scenariu) - include miscari de strada generalizate si foamete pe arii extinse si neasteptate.
Efectele Crizei in schimb vor fi importante cred – similare cu cele din momentul depasirii Renasterii prin Reforma.

Vanzatorii De Iluzii

Vanzatorii de iluzii

Incerc sa mi-i imaginez pe actualii candidati tinand un discurs in Parlamentul Romaniei pe o tema oarecare: sa zicem dezvoltarea rurala in zona nord-vest.

Si prima constatare de natura evidentei ar fi lipsa de statura. Si nu ma refer la inaltime aici. Prin comparatie cu ilustri predecesori cum ar fi Coposu sau Maniu acesti domni sunt niste caricaturi. Sensul cuvantului caricatura aici, nu este cel peiorativ considerat indeobste, ci acela de linii groase care descriu un contur si niste trasaturi, dar care exprima o lipsa evidenta de substanta. Am urmarit prestatiile la televiziunea locala a impricinatilor. Nici unul nu reuseste sa vorbeasca cu cuvintele lui, toti folosesc cuvinte si idei imprumutate. Asadar nu au voce. Pentru ca nu sunt insufletiti. Fara o coerenta interna orice discurs este plat.

Cea de a doua constatare ar fi de natura psihologica. Atitudinea lor sugereaza ca traiesc cu senzatia imposturii. Nu stiu prea bine de ce se afla acolo. Sistemul(sau conjunctura) care i-a propulsat in acel loc nu este unul de selectie a valorilor ci unul arbitrar si atunci conduce inevitabil la un astfel de sentiment.
De aceea impostura genereaza un soi de agresivitate care inlocuieste autoritatea naturala. Ipocrizia de conjunctura este de asemenea rezultatul unei inadecvari de fond.

In al treilea rand imi par complet lipsiti de viziune. Si din nou nu in sensul uzual al termenului. Sunt incapabili sa-si imagineze viitorul. Restrans la colectarea de obiecte fara nici un fel de valori, viitorul este pentru ei ca un fel de masa copioasa la care urmeaza sa se aseze. Asta le taie legatura cu istoria. Un politician care nu viseaza sa intre in istorie isi neaga in mare masura propria natura.

In al patrulea rand le lipseste potentialul de lider. Cum ar putea ei sa arate celorlalti drumul daca ei insisi bajbaie. Cum ar putea sa spuna ce este de facut cand ei insisi se conduc dupa parerile emise de un anturaj de conjunctura, neavand nici un fel de convingeri care sa dureze mai mult de cateva ore..

In al cincilea rand nu sunt liberi fiind pe de o parte prizonierii lipsei de imaginatie iar in alt plan prizonierii unor mici grupuri cu interese rudimentare.

In al saselea rand le reprosez lipsa de educatie si de cultura. In contextul informational de azi fara inteligenta exersata atat in procesul de educatie standard cat si intr-o autoinstruire permanenta luarea deciziilor devine un proces aleator.

Cu profilul astfel creionat sa vedem cum ar arata discursul alesului in Parlament. Tema mai intai nu ar putea fi decat una in trend si anume agricultura ecologica. Metodele de implementare ar fi de asemenea cele standard, precis exprimate de metodologia europeana. Argumentele ar fi aceleasi cu care la o adica s-ar putea demonstra si contrariul tezei sustinute. Evident discursul ar fi scris de echipa de consilieri si citit cu truda de ales. Traind cu iluzia datoriei implinite acest personaj absolut inutil poate functiona in orice institutie nationala. Acest lucru mi se pare periculos.

Asistam la o confuzie generalizata in randul oamenilor(electoratul), mai mult decat la oricare alte alegeri, confuzie bine intretinuta de media. Acest lucru permite si cautioneaza activarea acestui tip de candidat. Singura speranta aici pare sa fie adancirea crizei economice care sa provoace recuperarea instinctiva a starii de normalitate.


Iar acum sa vedem ce se pretind a fi ei insisi – pai ei se vad ca vanzatori de iluzii, capabili sa manipuleze electoratul si sa obtina un beneficiu fara a oferi ceva in schimb. Aceasta nu este nici macar ipocrizie – este prostie jalnica.